Jean Paler, cu pastilele după el într-un turneu în America
Un adevărat luptător! Aşa ar putea fi considerat actorul Jean Paler care, deşi bolnav, după ce a făcut de trei ori infarct, şi-a pus medicamentele în geantă şi a luat drumul Americii, într-un turneu care va dura până la sfârşitul lui martie.
Este bolnav, are probleme financiare, dar parcă nimic nu îl macină mai mult pe Jean Paler (51 de ani) decât singurătatea. S-a mutat la Sinaia pentru că nu mai suporta zgomotul, mizeria, golănia şi aglomeraţia din Bucureşti. De cinci ani face naveta, dar, în ultimul timp, pentru că nu a mai avut bani să-şi plătească maşina care îl aducea în Capitală, toată lumea l-a uitat. Trist e că l-au uitat mulţi dintre cei pe care îi considera prieteni.
„Eu plăteam drumul din buzunarul meu. Când nu am mai avut bani să vin, nu m-a mai întrebat nimeni de sănătate. Am făcut de trei ori infarct, ultima dată fiindu-mi montate 3 stenturi pe inimă. Niciun «prieten» de la emisiuni nu m-a sunat să vadă măcar dacă am murit sau nu. Dacă oricum nu puteam să mă duc la ei în platou...", spune, cu regret în glas, actorul.
Acum se simte bine, nu are voie să facă efort, ia tratament şi ţine regim. Oroarea de a sta singur în casă, dar şi nevoia l-au împinsă să ia din nou drumul turneelor. Săptămâna aceasta a plecat în America şi Canada pentru o lună şi jumătate, însoţit fiind de Irina Loghin, Gheorghe Gheorghiu şi Alesis.
Nu ştie exact câte spectacole va avea, unde şi pe câţi bani. Se bucură că iese din casă. Scena este oricum viaţa lui. „Când urc pe scenă, uit de toate necazurile. Când cade cortina... revin la ale mele. Ştiţi cum se spune - «viaţă de artist, ziua vesel, noaptea trist. Aş vrea să revin la Teatrul Constantin Tănase din Bucureşti. Îmi e dor de scenă, de colegi... Aici, dacă sufăr de ceva, sufăr de singurătate...".
Click! spune
Celebrul actor de comedie Jean Paler a debutat în 1973 cu spectacolul „Rapsodii de primăvară". A jucat în sute de spectacole de comedie şi emisiuni de divertisment alături de generaţia de aur a actorilor români.