Vladimir Putin s-a însurat cu gimnasta? Misterul mâinii drepte
Preşedintele Vladimir Putin, în vârstă de 61 de ani, s-a căsătorit în secret cu fosta gimnastă Alina Kabaieva, de 30 de ani. Ştirea a apărut în contextul în care Kabaieva şi-a arătat în public verigheta, informează Daily Mail.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a primit sâmbătă vizita preşedintelui Comitetului Olimpic Internaţional Thomas Bach şi pe întreaga durată a conferinţei de presă a mascat mâna dreaptă.
Potrivit presei locale, pe inelarul său ar fi apărut o verighetă semn că s-ar fi recăsătorit. La doar o zi distanţă, adică ieri, fosta campioană mondială la gimnastică Alina Kabaieva, de 30 de ani, a arătat în faţa aparatelor de fotografiat inelarul care se îmbogăţise cu o verighetă.
Verigheta se afla pe mâna dreaptă (n.r. rusoaicele poartă verigheta pe dreapta), fapt ce a făcut ca jurnaliştii să înceapă să vuiască pe tema mariajului dintre Vladimir Putin şi Kabaieva. Actualul preşedinte rus a divorţat în luna iunie a anului trecut de soţia sa Liudmila, alături de care trăiese 30 de ani. Ei au refuzat atunci să comenteze decizia. Cei doi au două fiice, Maria şi Ecaterina, care sunt cu doar câţiva ani mai mici decât Kabaieva.
În septembrie 2013, primele zvonuri ale căsătoriei
În luna septembrie a anului trecut, politicianul rus Alexei Navalnîi scria pe pagina lui de Internet faptul că preşedintele rus şi Alina Kabaieva s-au căsătorit în secret în oraşul Valdai. Ceremonia ar fi avut loc la Mănăstirea Iver, iar pentru a nu periclita evenimentul serviciile secrete au înţesat întreg oraşul. Kremlinul a fost obligat la acea dată să dea dezminţiri în repetate rânduri.