Prima apariţie a Iuliei Vântur de la întoarcerea din India! Cum a primit-o Cătălin Măruţă în emisiune
Se pare că timpul petrecut în India i-a priit frumoasei Iulia Vântur, care a avut o apariţie senzaţională. Schimbată radical şi radiind de fericire, vedeta PRO TV l-a lăsat fără cuvinte pe Cătălin Măruţă, care a întins covorul roşu pentru vedetă.
Iulia Vântur a revenit în ţară din India, unde a filmat pentru o producţie bollywoodiană. Se pare că experienţa i-a priit Iuliei care a afişat un look fresh, debordând de energie şi entuziasm.
Îmbrăcată într-o rochie neagră, de lungime medie, care i-a pus în vedere atuurile fizice. Coafura, machiajul impecabil şi tonusul Iuliei l-au impresionat pe Măruţă, care nu s-a putut să nu facă mai multe glume pe seama relaţiei dintre Iulia Vântur şi actorul indian Salman Khan.
Pentru a marca reuşita prezentatoarei emisiunii "Dansez pentru tine" la Bollywood, Măruţă a întins covorul roşu pentru ca aceasta să-şi facă intrarea aşa cum merită: ca o vedetă internaţională.
"Îmi face bine să merg în India! Am stat aproape o lună, ultima dată! M-am distrat foarte mult, e o energie specială, am luat-o mai mult de la dansatorii de acolo, cei cu care am colaborat în film! Am fost guest star pentru unul din song-uri! Povestea videoclipului e cam asa: baietii încearcă să îmi facă pe plac, să îmi intre în graţii, iar eu le spun că nu. Fiecare film are patru song-uri importante! Unele dintre ele devin hituri! Să vedem cum o să primească în primul rând publicul piesa asta!", a declarat Iulia Vântur.