Dana Rogoz va naşte din clipă în clipă

28 februarie 2014 19:43   Actualitate
Ultima actualizare:

Şi-a făcut bagajul și așteaptă cu sufletul la gură ziua cea mare. Dana Rogoz (28 de ani) este într-o formă de invidiat în luna a noua şi tot mai multe femei, viitoare mame sau nu, îi cer sfaturi despre alimentaţie.

În ciuda acestui fapt, perioada sarcinii nu a fost doar lapte şi miere, din cauza unor probleme de sănătate. Actriţa suferă de trombofilie, o anomalie a coagulării, care creşte riscul de formare a unor cheaguri ce pot bloca circulaţia în vasele sangvine. Din această cauză, pe parcursul celor nouă luni de sarcină, vedeta a fost nevoită să-şi facă injecţii cu anticoagulant în fiecare seară. Totodată, Rogoz nu-şi poate aduce copilul pe lume natural, ci doar prin cezariană.

„Ştiţi că sunt nevoită să fac cezariană, având trombofilie. Dar am amânat-o cât de mult posibil, ca naşterea să fie cât mai aproape de data în care s-ar fi produs natural. Eu fac injecţii cu anticoagulant în fiecare seară, de la șase săptămâni", a scris vedeta, pe blogul personal. Dana Rogoz este programată să nască la începutul săptămânii viitoare la maternitatea Regina Maria.

După zvonul că a născut, Dana Rogoz şi-a liniştit fanii! Ce se întâmplă cu bebeluşul ei

Naşte mai devreme? Dana Rogoz şi-a făcut bagajul pentru a merge la spital!

Mai multe