EXCLUSIV Americanu’: «Fac 1.000 € pe lună din asigurări»
A jucat timp de şase ani în cel mai cunoscut sitcom românesc, “La bloc”, de unde s-a ales cu o poreclă pentru toată viaţa. Emil Mitrache, alias Americanu’, este acum mai mult om de birou decât actor, încercând să aducă bani în casă din asigurări şi mediere.
Emil Mitrache (48 de ani) sau "Americanu'", aşa cum l-a ţinut toată lumea minte din sitcomul "La bloc", difuzat timp de şase ani de PRO TV (2002-2008), nu a mai făcut din actorie o profesie de bază, după ce s-a terminat serialul care l-a consacrat. Cu toate acestea, nu se plânge, pentru că a avut parte de momente "unicat în viaţă", după cum însuşi mărturiseşte. Şi nu glumeşte, căci profesiile din care a încercat să-şi asigure existenţa sunt dintre cele mai diferite.
2014- Emil Mitrache îşi câştigă existenţa din asigurări. Aici, surprins în timpul unei negocieri cu o clientă
Din 2006, timp de doi ani, s-a ocupat zi lumină de pizzeria sa, "La Scaletta", deschisă în zona Piaţa Traian din Capitală. În weekend gătea cot la cot cu bucătarii şi îşi răsfăţa clienţii cu preparate italieneşti, iar în timpul săptămânii livra chiar el pizza pe scuter, fiind surprins deseori de fotoreporterii Click! în această ipostază.
2006- Americanu’ era patron de restaurant, dar livra personal pizza pe scuter la domiciliul clienţilor. În 2008, şi-a vândut localul
Şi pentru că nu a putut fenta criza, Americanu' a vândut restaurantul după doi ani şi a rămas acasă, fiind tătic cu normă întreagă pentru cei doi băieţi ai lui, Teo (5 ani) şi Edi (3 ani), trăind practic din indemnizaţiile copiilor.
Iată că bărbatul nu a stat cu mâinile în sân şi a reuşit să se descurce, chiar dacă a fost nevoit să-şi schimbe profesia la 180 de grade. În prezent, carismaticul actor lucrează în domeniul asigurărilor (RCA, Casco, locuinţe), încheie contracte de pensii private, iar în ianuarie şi-a deschis şi un birou de mediere. Recent, el a fost surprins de fotoreporterii noştri chiar în mijlocul unei întâlniri de afaceri, Emil Mitrache fiind aproape de nerecunoscut la costum, cravată şi cu servieta în mână.
2002- Actorul făcea rolul vieţii sale în sitcomul „La Bloc” (Pro TV), alături de Alina Chivulescu (Bela) şi Mihai Coadă (Nelu Curcă)
"Pentru asigurări fac muncă de teren şi sunt plătit la comision, dar reuşesc să ating aproape 1.000 de euro pe lună. Pentru asta mă deplasez oriunde îmi cer potenţialii clienţi şi le prezint diferitele pachete", ne-a declarat Emil Mitrache. În prezent, actorul mai joacă într-o piesă de teatru, şi anume comedia "Portret la minut", scrisă de Dragoş Moştenescu, fostul său coleg din „La Bloc".