Corina Ungureanu, despre accidentul în care a fost implicată: «Puteam să murim cu toţii»

4 martie 2014 6:53   Actualitate
Ultima actualizare:
Content image

Dubla campioană mondială la gimnastică Corina Ungureanu a fost implicată într-un accident rutier produs pe drumul european E85, în apropierea oraşului Focşani, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un alt autoturism

Corina şi fratele ei se întorceau de la Iaşi când o altă maşină a intrat în autoturismul lor. Fosta gimnastă, care şi-a depus candidatura la europarlamentare, a povestit că au văzut moarte cu ochii, mai ales că impactul a fost sever. Şoferul care a intrat în ei avea viteză.

"Ne întorceam de la Iaşi la Ploieşti când s-a întâmplat accidentul. Ce poţi să zici, fiare şi oameni tâmpiţi pe şosele. Mulţumesc lui Dumnezeu că toţi suntem în viaţă. Norocul nostru a fost că am avut maşină zdravănă, că altfel cine ştie ce se putea întâmpla, putea să fie urât tare. Ne-am învârtit ca titirezul după impact. Avem un Audi A6 din 2006. Acum nu mai contează, îţi dai seama că am văzut moartea cu ochii. Bine că nu a fost şanţ, ne-am învârtit şi am ajuns pe câmp. Nu aveam viteză mare, nu eram în localitate, iar carosabilul era umed şi aglomerat. Cel care a intrat în noi avea viteză, conducea ca un inconştient, a derapat după ce a mai lovit o maşină în faţa noastră şi s-a oprit în noi. Îl văzusem şi am încercat să-l evităm, însă fratele meu nu a reuşit", a povestit, pentru ziarulring.ro, Corina.

Mai mult, dacă fratele campioanei nu încerca să evite cealaltă maşină, puteau să moară cu toţii din cauza vitezei excesive. Corina a explicat că automobilul ei se află în service şi acum se va ocupa de toate actele pentru a obţine despăgubiri.

"După impact, am ieşit repede din maşină să văd dacă ei sunt OK, dar şoferul vinovat nici nu s-a sinchisit. Avea şi soţia însărcinată în dreapta, nu pot să înţeleg cum a putut să conducă aşa, plus că mai are doi copii acasă. Dacă fratele meu nu-l observa la timp şi nu trăgea de volan, ne loveam frontal şi muream cu toţii. A fost vorba de o fracţiune de secundă. Drumul ăsta, E 85, are doar o bandă şi jumătate şi toţi merg ca nebunii. Vinovatul a rămas deja fără permisul de conducere, maşina noastră este praf, am adus-o la Ploieşti pe platformă, în principiu este vorba de daună totală. Maşina şoferului vinovat este înmatriculată în Italia şi, implicit, are asigurarea făcută acolo. O să-i vină actele în ţară, dar de asta se ocupă fratele meu pentru că sunt multe detalii", a completat Corina.

Mai multe