Maria Marinescu divorţează de soţul traficant de droguri
I-a ajuns! La un an de când soţul ei, Frank Colin, a fost închis în Franţa, Maria Marinescu a decis să lase necazurile şi suferinţa în urmă. Creatoarea de modă a anunţat că divorţează de francez, pentru a duce o viaţă liniştită alături de fiul ei, de 3 ani.
Şi-au jurat iubire veşnică pe pajiştea din faţa unui castel din apropiere de Paris în 2009, iar un an mai târziu au devenit părinţii unui băieţel. Maria Marinescu părea că şi-a găsit jumătatea şi că nimeni nu va putea vreodată să-i despartă.
Click! v-a prezentat în ediţiile trecute drama prin care trece creatoarea de modă
Nu a fost însă aşa. În martie 2013, Frank Colin a fost trimis după gratii la Paris, sub acuzaţia că ar fi capul unei reţele de trafic de droguri.
Asta, după ce un avion Falcon cu 700 kg cocaină a fost oprit pe aeroportul din Punta Cana (Republica Dominicană). Chiar dacă zidurile închisorii îi ţineau departe unul de celălalt, cei doi păreau mai uniţi ca niciodată. Tocmai de aceea, anunţul pe care l-a făcut, ieri, Maria Marinescu a surprins pe toată lumea.
"Este adevărat, divorţăm. Acest lucru nu este un subiect nou în familia noastră, în ultimul an am discutat de multe ori acest aspect. Având în vedere că avem un copil pe care amândoi dorim să îl protejăm şi încercăm să îl ţinem cât mai departe de realităţile complicate ale vieţii, am decis cu câteva luni în urmă, de comun acord, să divorţăm. Nu a fost o decizie uşoară, dar ne-o asumăm, pentru că interesele copilului sunt primordiale pentru orice părinte", a declarat Maria Marinescu. Creatoarea de modă este la doilea divorţ după ce a fost căsătorită cu Ion Ion Ţiriac în 2007, pentru doar trei luni.
Ea e fiica actriţei Ioana Pavelescu şi a doctorului Ion Marinescu, însă multă lume o consideră pe Maria nepoata lui Ion Iliescu. Şi asta pentru că Ioana Pavelescu s-a căsătorit cu Mihai Bujor Sion, ambasadorul ţării noastre în Thailanda şi „copilul de suflet" al fostului preşedinte al României.