Mircea Badea, întâlnire cu Băsescu. Gestul prezentatorului a lăsat pe toată lumea cu gura căscată

6 martie 2014 8:34   Actualitate
Ultima actualizare:

Mircea Badea nu este un fan al lui Traian Băsescu. Din contră, prezentatorul e unul dintre cei mai aprigi critici ai preşedintelui.

Întâmplarea a făcut ca cei doi să se întâlnească recent, la semafor. Badea a povestit totul în timpul emisiunii sale. Într-o seară, când pleca de la sediul Antenei, vedeta tv a dat peste coloana prezidenţială.

"Am plecat de la Antenă, mergeam de la Piaţa Victoriei către Piaţa Romană. Din direcţia opusă venea coloana prezidenţială. Mi-am zis că se duce şi el acasă, dat fiind că s-au terminat emisiunile. Faptul că mă întâlnesc cu Băsescu noaptea pe străzi nu este o premieră. El, Băsescu, normal, când se termină emisiunea mea se duce şi el acasă. Adevărul este că nu are ce să mai facă, se uită la Sinteza Zilei, apoi la emisiunea mea,se enervează mai dă cu scrumira, după care se urcă în Mercedes, care este al nostru şi se duce la casa noastră", a povestit Badea.

Atunci, prezentatorul Antena 3 a decis să facă un gest puţin necugetat. El a coborât geamul maşinii sale şi l-a înjurat cât a putut de tare pe Băsescu.

"Eu m-am oprit la semafor şi din faţă era suita. Coloana oficială venea încet. Deschide unu' geamul la maşină, iese jumătate afară pe geam când trece Băsescu prin dreptul nostru şi îl înjură îngrozitor. Dar, tare! Nu avea cum să nu-l audă. Miliţienii plantaţi pe stradă erau absolut şocaţi. Ştiţi cine era ăla care când a trecut Băsescu l-a înjurat? Eram EU! Când l-am văzut că vine... am dat geamul jos şi am ţipat. M-am simţit bine. I-am zis oribil. Am întinerit 5 ani", a adăugat Mircea.

Mai multe