EXCLUSIV Horia Brenciu are deja emisiune la Antena 1. Delia Matache va fi scoasă din schemă

11 martie 2014 12:51   Actualitate
Ultima actualizare:

Mişcări spectaculoase de trupe la principalele posturi de televiziune din România, în această primăvară. Horia Benciu a plecat de la Pro TV pentru a se alătura Antenei 1, iar această mutare afectează mai multe show-uri îndrăgite.

"Vocea României" rămâne fără unul dintre membri juriului, Horia Brenciu, care a ales să meargă la staţia rivală, tot pentru un show de divertisment.

"Negocierilor au avut loc de mai multă vreme, dar abia acum s-au finalizat", au dezvăluit pentru Click! surse bine informate.

Potrivit acestora, artistul va face parte din distribuţia emisiunii "Te cunosc de undeva". Mai precis, Brenciu va acoperi locul gol lăsat de plecarea Deliei Matache la "X Factor". Aceste mutări au o explicaţie simplă: filmările celor două producţii au fost programate simultan, astfel încât Delia nu putea rămâne decât într-un singur loc.

Mişcările nu se termină aici: de la "Te cunosc de undeva" şi-a anunţat plecarea şi Pepe, nefiind cunoscută deocamdată destinaţia lui. Nu este exclus ca solistul să rămână la postul din Băneasa, dar în cadrul altor show-uri.

Anul trecut, latin-loverul a câştigat circa 100.000 de euro din contractele cu Antena 1.

Pro TV pierde oameni pe bandă rulantă

În ultimele luni, postul din Pache Protopopescu s-a despărţit de mulţi oameni importanţi. Demisia lui Adrian Sârbu din fruntea CME, compania-mamă a Pro TV, a declanşat un val al plecărilor.

Printre numele cele mai sonore se numără producătorul Andrei Boncea (soţul Loredanei Groza), Ruxandra Ion (creatoarea postului Acasă şi a primelor telenovele româneşti), dar şi regizori cu mare experienţă precum Iura Luncaşu şi Alex Cseh.

De asemenea, Loredana Groza va apărea într-un serial al Kanal D, filmat la studiourile din Buftea.

În ultima vreme au circulat zvonuri cu privire şi la plecarea Andreei Esca de la Pro TV, dar acestea nu au fost confirmate deocamdată.

Mai multe