Zăvo, cu iubiții ba la poliție, ba la spital!
Iar este vâlvă în jurul Oanei Zăvoranu! În noaptea de sâmbătă spre duminică, vedeta şi iubitul ei, Tomer, au ajuns la poliţie, după o ceartă.
De-a lungul timpului, Oana Zăvoranu (40 de ani) a ajuns aproape cu toţi iubiţii ei de la bal, la spital, ba chiar şi pe la secţia de poliţie. În noaptea de sâmbătă spre duminică, vedeta şi iubitul ei, Tomer (25 de ani), au dat declaraţii la Secţia 2 de Poliţie din Capitală. Se pare că motivul pentru care iubitul vedetei a fost săltat de poliţie şi dus la secţie ar fi fost o criză de gelozie cu ameninţări la adresa brunetei.
11.12.2012. În timp ce avea o relaţie cu Răzvan Dumitrescu, Oana a mai avut o tentativă de sinucidere şi a fost transportată la spital. Povestea s-a repetat un an mai târziu.
În plus, Tomer ar fi încercat să-i fure automobilul Oanei, după care, conform unor surse, acesta ar fi ameninţat-o că se sinucide dacă îl părăseşte. Mai mult, el ar fi aflat că Zăvo a fost invitată în străinătate de fotbalistul Cătălin Ţîră (iubitul Andei Adam), apoi şi-a ieşit din minţi după ce a auzit că bruneta s-a văzut pe ascuns cu regizorul lui Steven Seagal, Lauro Chartrand. Oana şi Tomer au o relaţie din toamna anului trecut, iar în luna februarie au fost împreună în Israel.
13.04.2014. Zăvo și iubitul ei, Tomer, au ajuns la poliție după ce s-au certat. Se pare că motivul a fost gelozia tânărului de origine israeliană.
Tomer nu este singurul bărbat cu care Oana a ajuns fie la poliţie, fie la spital. Şi cu fostul iubit, Răzvan Dumitrescu, dar şi cu fostul soţ, Pepe, Zăvo a avut astfel de experienţe.
Oana Zăvoranu, scandal cu iubitul! Tomer a ameninţat că se sinucide. De la ce a pornit totul
Oana Zăvoranu şi noul «pretendent» fac primele precizări despre relaţia lor