Scenariu apocaliptic! S-au născut gemenii care prevestesc sfârşitul lumii. Ce semne ciudate au pe trup

21 mai 2014 10:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Venirea sfârşitului lumii este una dintre cele mai fascinante dileme, mulţi fiind de părere că omenirea trăieşte ultimii ei ani.

Asta cred şi cei care au auzit că, în Turcia, s-au născut gemenii care poartă pe trupurile lor însemnele ce prevestesc sfârşitul. Este vorba despre două crenguţe de măslin şi două sfeşnice, imprimate pe cap si in zona splinei care, cred unii, ar insemna venirea Apocalipsei.

Gemenii ar fi, potrivit unora, cei doi martori de care a pomenit Sfântului Ioan Teologul în Biblie. Astfel, sfârşitul lumii urmează să vină după 1260 de zile de la naşterea copiilor, in acest timp fiind împărăşită în lume buna credinţă. Cu alte cuvinte, având in vedere că cei doi au venit pe lume pe 10 mai anul acesta, Apocalipsa ar urma, dacă e să dăm crezare calculelor, pe data de 21 octombrie 2017.

Scenariul celor care cred că bebeluşii prevestesc sfârşitul lumii capătă şi mai mult contur datorită locului unde s-au născut aceştia: oraşul antic Efes unde a murit Sfântul Ioan, autorul Apocalipsei.

Evident, mulţi cred că "semnele" de pe trupurile micuţilor nu prezintă niciun pericol si sunt, cel mai probabil, editate cu ajutorul unui program de calculator.

Mai multe