Carmen Brumă şi bebeluşul au plecat acasă. Mircea Badea a ales numele copilului
Dupa naşterea pe cale naturală a băieţelului, Carmen a preferat să mai rămână câteva zile suplimentar în spital, pentru a preveni eventualele complicaţii.
Carmen Brumă a devenit miercuri seară pentru prima dată mămică. Prezentatoarea a născut natural un băieţel perfect sănătos după zece ore de travaliu.
Micuţul va avea un prenume şi două nume de familie, cel puţin deocamdată: Vlad Badea Brumă.
Carmen Brumă, mama lui Vlad Badea Brumă la ieşirea din clinica medicală
La externare, Carmen a stat de vorbă cu cei de la Antena Stars, cărora le-a declarat: "Am stat mai mult în spital, din cauza că Vasilică 2014 a făcut un soi de icter, dar nu e nimic neobişnuit, e ceva tipic copiilor. În al doilea rând, am stat pentru că am vrut să învăţ să îl îngrijesc, cum să-i fac baie, cum să-l alăptez. Seamănă cu taică-său, toată lumea a spus asta, iar de la mine are grupa sanguină. I-am ales şi un nou nume, Vlad Badea Brumă. Am avut nevoie să completăm un certificat constatator în maternitate, şi a trebuit să renunţăm la Vasilică 2014. Ulterior, când vom completa şi certificatul de naştere, numele va mai putea suferi modificări".
Proaspătul tătic nu a făcut comentarii la ieşirea din spital