Oraşul Voluntari, cu un pas mai aproape de Bucureşti

23 noiembrie 2009 17:07   Actualitate
Ultima actualizare:

Peste 76% din locuitorii oraşului Voluntari au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu modificarea delimitărilor teritoriale ale oraşului Voluntari, în vederea transformării lui în sectorul 7 al Capitalei?".

Locuitorii oraşului Voluntari au votat, duminică, atât pentru alegerea viitorului preşedinte al României şi pentru reducerea numărului de parlamentari, cât şi pentru modificarea delimitării teritoriale a oraşului, în vederea transformării acestuia în sectorul 7 al capitalei.

Din cele 28.560 de persoane înscrise pe listele electorale au participat la vot 15.703 (54%). Din aceştia 12.034 (76,63%) au răspuns cu "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu modificarea delimitărilor teritoriale ale oraşului Voluntari, în vederea transformării lui în sectorul 7 al Capitalei?" şi 3.480 au răspuns "NU".

Deşi în ultimele zile au fost discuţii între locuitorii din Pipera şi cei din Voluntariul Vechi în ceea ce priveşte alipirea la Capitală şi locuitorii cartierului Pipera au fost de acord cu propunerea edilului Florentin Costel Pandele şi a consilierilor locali. Astfel din cele 2809 de voturi exprimate de locuitorii din Pipera, 2046 au fost pentru transformarea oraşului în sectorul 7 al Capitalei şi doar 734 au fost împotrivă.

Edilul susţine că din veniturile oraşului, nouă milioane de euro sunt dirijate, anual, pentru echilibrarea bugetului judeţului Ilfov.

"Am spart gheaţa cu acest referedum în ceea ce priveşte constituirea zonei metropolitane a Bucureştiului", susţine Pandele.

Pentru ca opţiunea locuitorilor oraşului Voluntari să se transforme în realitate este nevoie ca şi locuitorii Capitalei să fie de acord cu schimbarea şi să-şi exprime acordul tot printr-un referendum.

Comuna Voluntari a devenit oraş în 2003, în urma unui alt referendum.

Mai multe