Oreste: «Omul este prea plin de el ca să-l mai încapă şi pe Dumnezeu»
Oreste Teodorescu a descoperit, în urmă cu mai mulţi ani, calea spre Dumnezeu şi de declară împlinit cu stilul de viaţă ales. Realizatorul TV, ce este totodată şi lector universitar, mărturiseşte că nu se teme deloc de răul pe care alte persoane i l-ar putea provoca, voit sau nu, fiind pregătit să-şi ducă crucea pe care i-o va da Dumnezeu.
Încercând să fie un exemplu pentru ceilalţi, Oreste, ce împlineşte astăzi 37 de ani, şi-a dat seama că majoritatea oamenilor sunt prea angrenaţi în grijile vieţii cotidiene pentru a se mai gândi şi la credinţă.
Şi, pentru că Dumnezeu ocupă un loc secund în viaţa multora dintre noi, nu ar trebui să ne mire, spune el, faptul că fericirea ne este uneori "întreruptă" de depresii sau de boli.
"Ceea ce contează pentru mine este ca, atunci când mă uit în oglindă, să nu-mi fie mie ruşine de mine. Când mi s-a întâmplat asta m-am dojenit suficient cât să mă pot curăţa. Sună puţin spartan, însă pe mine nu mă îngrozesc lucrurile rele spuse sau făcute de alţii la adresa mea, ci acelea pe care le-aş putea eu săvârşi altora. Cred că în momentul în care înlocuim această autosuficienţă şi aroganţă cu puţină credinţă, lucrurile devin uşoare, pentru că nu mai eşti singur. Dar pentru asta trebuie să îl primeşti pe Dumnezeu, dându-te pe tine la o parte din propria viaţă. Acest lucru nu se întâmplă deoarece omul este mult prea plin de el ca să îl mai încapă şi pe Dumnezeu. Atunci intervine marea depresie şi începutul unei boli denumite generic cancer”, a declarat prezentatorul emisiunii “Codul lui Oreste” pentru Revista VIP.