Orgii sado-masochiste într-o universitate din Danemarca
Profesorul s-a ales cu un avertisment după ce conducerea şcolii a pus mâna pe câteva fotografii din timpul orgiilor: trei bărbaţi îmbrăcaţi în călugări făceau sex cu o femeie. Iubitul uneia participante la astfel de petreceri a dat poza autorităţilor, din gelozie, după ce a aflat cu ce se ocupă aceasta. Mai mult decât atât, i-a montat şi o cameră ascunsă, dar imaginile nu au fost date publicităţii.
Conform articolelor din presa daneză, orgiile se desfăşurau de ceva vreme într-una dintre sălile din subsolul instituţiei şi erau foarte bine organizate: pregăteau camera cu câteva ore şi înainte şi făceau totul lună şi bec, după.
Culmea, rectorul universităţii nu crede că profesorul a făcut ceva ilegal, motiv pentru care nici nu l-a concediat, dar a chemat totuşi poliţia pentru a ancheta cazul.
”Sunt mulţumit de faptul că poliţia a intervenit, pentru că e posibil ca astfel de incidente să aibă loc şi în viitor, în şcoală. Facilităţile noastre nu ar trebui să fie folosite la aşa ceva”, a declarat Fiin Kjaersdam, rectorul universităţii.