Osama ben Laden şi-a înspăimântat fiul în copilărie

28 octombrie 2009 12:54   Actualitate
Ultima actualizare:

Omar bin Laden, cel de-al patrulea fiu al lui Osama, şi mama sa, prima soţie a teroristului, Najwa, au colaborat pentru această carte, scrisă alături de scriitoarea americană Jean Sasson, ce va fi lansată la 12 noiembrie în Marea Britanie.

În carte, Omar, care l-a părăsit pe tatăl său în Afganistan, insistă că nu a ştiut că tatăl lui plănuia atentatele de la 11 Septembrie şi abia mult mai târziu a acceptat că omul care l-a crescut a fost în spatele atacului.

Cei doi membri ai familiei unuia dintre cei mai căutaţi oameni din lume povestesc cum fiul unor milionari saudiţi renunţă la viaţa sa luxoasă pentru a deveni un lider terorist, obsedat de ideea unui Jihad împotriva Vestului: nu numai că a recrutat susţinători, dar chiar şi-a compus o vastă familie, cu cinci soţii, în speranţa că fiii i se vor alătura.

Omar şi Najwa susţin că Osama încerca să-i înveţe cu greul încă de mici pe băieţi, bătându-i adesea şi ducându-i în deşert ca să le predea lecţii de supravieţuire, după care le-a dat automate Kalaşnikov şi le-a cerut să se înscrie pe lista teroriştilor sinucigaşi.

Omar dezvăluie în carte şi detalii personale despre ben Laden, afirmând că teroristul nu vede cu ochiul drept din cauza unui accident survenit la şcoală şi că suferă de accese de malarie.

La rândul său, Najwa ben Laden furnizează detalii despre modul în care soţul ei îşi controla familia şi susţinătorii şi despre viaţa alături de acesta crescând 11 copii în Sudan şi în regiunea muntoasă Tora Bora din Afganistan.

Najwa, acum în vârstă de 51 de ani, trăieşte în Siria cu al doilea fiu cel mai mare şi două fete cele mai mici. Ea l-a convins pe ben Laden să o lase să plece din Afganistan cu doar câteva zile înainte de 11 Septembrie, însă doar cu cele două fiice. Trimis să o însoţească pe mama sa, Abdul Rahman, nu s-a mai întors nici el în Afganistan.

Omar l-a părăsit şi el pe tatăl său, iar în 2007 a devenit cunoscut după ce s-a căsătorit cu o britanică, Jane Felix-Browne, însă nu i s-a permis să intre în Marea Britanie. Cei doi s-au mutat apoi în Qatar, însă acum, Omar, potrivit cărţii, s-a întors în Arabia Saudită, unde militează pentru pace.

Mai multe