Oscar 2010, duelul unor foşti soţi - VIDEO

4 martie 2010 23:50   Actualitate
Ultima actualizare:

Gala de duminică se anunţă a fi foarte strânsă, favoriţi fiind „Avatar” şi "The Hurt Locker", două filme regizate de doi foşti soţi, James Cameron şi Kathryn Bigelow.

Potrivit caselor de pariu internaţionale, ieri, favoriţi la Oscar la cele mai importante categorii erau "The Hurt Locker", actriţa Sandra Bullock, pentru prestaţia din "The Blind Side", şi colegul ei de breaslă Jeff Bridges, pentru rolul din  "Crazy Heart".

În 2 februarie, după ce s-au anunţat nominalizaţii, casele de pariuri creditau "Avatar" ca favorit la câştigarea Oscarului, pentru cel mai bun film al anului.

Avatar, cel mai scump film realizat vreodată – 300 milioane de dolari producţia, la care se adaugă încă o dată pe atât costurile legate de marketing, prezintă o lume fantastică în care pâmântenii încearcă să pună mâna pe bogăţiile Pandorei, întrând în pielea vechii rase Na'vi. În primele nouă săptămâni de la lansare, "Avatar" a obţinut încasări de 2,351 miliarde de dolari pe plan mondial, doborând recordul înregistrat de “Titanic” (1,84 miliarde de dolari).

Contracandidatul său, “The Hurt Locker”, câştigătorul a şase premii BAFTA, printre care cel mai bun film şi cel mai bun regizor, spune povestea unei echipe de genişti care încearcă din răsputeri să facă faţă într-un oraş în care fiecare persoană poate fi un potenţial inamic, iar fiecare obiect poate să fie o bombă mortală. “The Hurt Locker” a avut încasări totale de 12,57 milioane de dolari în SUA şi Canada.

 Citeşte în Adevărul.ro. ce părere au criticii de film!

Mai multe