Ovidiu îl are acum pe Coco
Moş Crăciun l-a vizitat în ajunul Crăciunului pe Ovidiu Corcodel, copilul de patru ani din localitatea Tortomanu, judeţul Constanţa, bolnav de leucemie şi cu o tumoră la plămâni.
*Din luna mai, Ovidiu vede în preajmă doar ace de seringă şi perfuzii. După luni de chin, el a răspuns bine la tratament, iar în prag de sărbători, Moşu i-a îndeplinit dorinţele.
*Constănţeanca Roxana Dima i-a adus tot ce şi-a dorit: un papagal, o jucărie Spiderman, dulciuri, creioane colorate şi multe jucării. Şi părinţilor le-a oferit 1.200 de lei, sumă la care au contribuit familia şi prietenii.
Roxana Dima din Constanţa a mers acasă la Ovidiu Corcodel,încărcată cu daruri
*„Am auzit de campania «Din inimă pentru copii» şi am sunat la Click!, să ne spună de un caz din Constanţa. L-am ales pe Ovidiu pentru că e un luptător şi pentru că părinţii şi-au epuizat resursele financiare. Am vrut să facem un bine de sărbători şi să fim noi Moş Crăciun", a spus Roxana Dima, o femeie energică şi drăguţă, care a venit în vizită la Ovidiu însoţită de cei doi copii.
Fii bun, ajută!
Cont Lei: RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000
Cont Euro: RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000
Cod swift: PIRB ROBU; Banca Piraeus, sucursala Pipera.
CUI RO15162540
Conturile aparţin Fundaţiei COSMIR a trustului Adevărul Holding.