Paco, Rici şi Richard, prieteni la cataramă, în Africa
Lung şi anevoios a fost drumul sălbăticiei pentru cei trei lei transferaţi acum un an în rezervaţia LionRock din Africa de Sud. Deşi a fost greu să se acomodeze cu savana de pe continentul negru, Paco, Rici şi Richard se înţeleg de minune, ba mai mult şi-au făcut un prieten nou, pe Mufasa, adus din Olanda.
Când cei trei lei au fost luaţi din România şi duşi la 8.000 de km depărtare de casă, stăpânii lor au crezut că felinele nu se vor mai simţi niciodată în largul lor.
“Românul” Rici l-a luat sub aripa ocrotitoare pe “olandezul” Mufasa
Au schimbat aerul, dar după ce au văzut că se pot plimba în voie pe o suprafaţă de 1.250 de metri pătraţi, leii au prins gustul libertăţii şi duc acum o viaţă liniştită în mediul lor natural, ba chiar primesc tratament periodic din partea medicilor veterinari.
Paco din "Sălăjan", Rici din Urziceni şi Richard din Ploieşti au uitat cu greu că au trăit în captivitate, dar după aproape un an s-au obişnuit cu noua lor casă.
"Rici, care are un an şi jumătate, este mai puţin dezvoltat, pentru că atunci când l-a cumpărat stăpânul său nu era foarte bine alimentat. În schimb are alte calităţi, este inimos. El l-a ajutat pe Mufasa, o felină adusă din Olanda de aceeaşi vârstă cu el, să se adapteze în sanctuar şi să-i accepte pe ceilalţi lei. Acum sunt nedespărţiţi. Toţi patru sunt prieteni la cataramă. Doar când vine vorba de mâncare se mai ceartă, mai ales Rici, care încearcă să-i fure mâncarea lui Mufasa", ne-a povestit Ruxandra Stoica, de la VierPfoten, fundaţie care a transferat până acum 25 de feline în rezervaţia din Africa de Sud.