Papa Francisc are probleme de sănătate: "Mai am de trăit doi sau trei ani"

19 august 2014 16:08   Actualitate
Ultima actualizare:

Suveranul Pontif, în vârstă de 77 de ani, nu exclude posibilitatea să demisioneze în cazul în care starea de sănătate nu-i va mai permite să continue.

Papa Francisc a vorbit deschis, pentru prima dată în public, despre perspectiva morţii: "Mai am de trăit cam doi sau trei ani".

În cursul unei conferinţe de presă organizate în avionul care îl aducea din Coreea de Sud, Papa, care pare în plină formă, a fost întrebat în legătură cu popularitatea sa şi sentimentul pe care i-l generează aceasta.

"O văd ca pe o generozitate a poporului lui Dumnezeu. În interior, încerc să mă gândesc la păcatele mele, la greşelile mele, pentru a nu deveni mândru. Pentru că, ştiu, acest lucru va dura puţin. Doi sau trei ani, după care mă voi duce în Casa Tatălui!", a declarat el.

Francisc a menţionat încă o dată eventualitatea unei demisii în cazul în care nu se va simţi capabil să îşi mai asume funcţiile. După cea a lui Benedict al XVI-lea în 2013, demisia unui Papă nu mai este "o excepţie", "chiar dacă acest lucru nu este pe placul unor teologi", a declarat el.

Mai multe