Papadopol: «Mă felicit că am închis restaurantul»
Patru ani! Atât l-au ţinut buzunarele pe Alexandru Papadopol în calitate de patron al restaurantului „La Papi”, situat pe strada Popa Tatu din Bucureşti şi inaugurat pe 1 octombrie 2005.
Citeşte şi:
Ioana Ginghină: «Vreau să fiu cea mai frumoasă soţie şi cea mai bună mamă»
Papadopol şi Ginghină, vacanţă în Bucovina
În pragul falimentului şi afectat puternic de criză, actorul de la Acasă TV a decis să închidă cârciuma. „Am renunţat la acest bussines acum un an şi mă felicit pentru această decizie, care s-a dovedit a fi una inspirată.În ultima vreme, toate restaurantele au avut de suferit. Cred că singurele afaceri profitabile din acest domeniu, cel puţin vara, sunt terasele din Centrul Vechi, care reuşesc să facă un minimum de profit", ne-a declarat Alexandru Papadopol.
Acum, pe strada Popa Tatu, acolo unde era cârciuma lui Papi, s-a deschis un restaurant spaniol
Papi şi fratele său, Mircea, cu care era asociat, au avut însă şi vremuri de glorie cu restaurantul, în care au investit iniţial 100.000 de euro. În primul an de la deschidere aveau o cifră de afaceri de 200.000 de euro, iar în 2007 au avut venituri de 415.000 de euro.
Acum, Papadopol încearcă marea cu degetul într-un nou bussines. "Între timp m-am reorientat şi, împreună cu prietenii mei, Dragoş Bucur şi Dorian Boguţă, am deschis o şcoală de actorie", ne-a mai spus Papi.
Vezi şi: