Păpuşa Ciuraru îşi face casă cu banii din cerşit

11 aprilie 2017 18:31   Actualitate
Ultima actualizare:

A plecat în lumea mare ca să câştige un bănuţ! Cu ceea ce pune deoparte din cerşit, Păpuşa Ciuraru, românca de 83 de ani rănită în atentatul terorist de la Stockholm, îşi ridică o casă în localitatea Dancu, din judeţul Iaşi. O dată la două săptămâni, “Băbuşca” le trimite 200 de lei fiilor şi nepoţilor rămaşi acasă.

A plecat la cerşit acum doi ani. Familia din satul Dancu povesteşte că „Băbuşca“ a mers în Suedia ca să-şi ajute nepoţii şi ca să-şi termine o casă pe care a ridicat-o recent. La Stockholm, bătrâna este însoţită de o soră, un fiu şi de mai mulţi nepoţi.  Pe 7 aprilie, ziua fatidică, aţipise la locul unde se aşeza ca să cerşească. În acel moment, pe artera comercială Drottninggatan din Stockholm, a intrat un camion în mulţime. „Dormea, săraca. Adunase câţiva bănuţi în pahar şi a luat-o somnul”, povesteşte Lorin Ciuraru, fiul cel mic al Păpuşei. “Fratele meu, aflat acolo cu ea, este bolnav. El dormea în altă parte şi la un moment dat s-au dus alţi ţigani să-l trezească. «Măi, băiete, vezi că Băbuşca trage să moară», i-au spus ei. El s-a dus repede la spital. Dumnezeu e mare, îi mulţumim că mama e bine, fiindcă, aşa cum poate, ea ne ajută pe noi“, spune Lorin. El, Pavel (fratele său), soţia fratelui plecat în Suedia şi 11 copii locuiesc în localitatea ieşeană Dancu. Stau într-o locuinţă vopsită în roz, lângă care Păpuşa Ciuraru a început să ridice o casă care nu e încă finalizată, scrie adevarul.ro.   

În 2015, bătrâna a plecat la o rudă care cerşea în Suedia, fiindcă din pensia de 400 de lei nu-şi poate ajuta copiii. Din cerşit, ieşeanca reuşeşte să trimită, la două săptămâni, câte 200 de lei. „Mama a cumpărat terenul, a ridicat casă, dar a avut datorii. Mama, săraca, ne trimite bani cât să trăim şi noi de pe o zi pe alta“, explică Lorin. 

Neamurile Păpuşei sunt revoltate. „Dar teroriştii ăştia vor ei, aşa, să omoare oameni? Cum s-a dus bunica la cerşit, ei s-au dus acolo la omorât?“, se-ntreabă Lorin.

Păpuşa Ciuraru se află în stare stabilă la un spital suedez. Rudele femeii spun că a fost operată la picior, i s-a pus o tijă metalică şi acum se află în recuperare. 

Click! spune

Uzbekul Rakhmat Akilov (39 de ani), simpatizant al Statului Islamic, a furat vineri, 7 aprilie, la orele prânzului, un camion ce aparţinea unei firme de bere şi a intrat în mulţime la Stockholm. Patru persoane au murit şi 15 au fost rănite (printre care şi românca Păpuşa Ciuraru). 

Mai multe