Păpuşarul care doarme în teatru

17 august 2010 17:56   Actualitate
Ultima actualizare:

Actorul -păpuşar Aurelian Iorga (52 de ani) locuieşte de 15 ani într-o cabină a Teatrului "Gulliver" din Galaţi. În cabina care măsoară cam nouă metri pătraţi, aidoma celorlalte în care actorii se costumează şi se machiază, se află, înghesuită, toată viaţa lui: costume, păpuşi, lucruri personale sau suveniruri.

În această cabină, Aurelian Iorga mănâncă, doarme şi îşi petrece timpul când nu se află pe scenă, la repetiţii sau spectacole. Aurelian Iorga a venit la Galaţi în 1995, imediat după ce a terminat Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, specializarea actorie-regie teatru de păpuşi.

A ales să vină la Teatru de păpuşi "Gulliver", pentru că i s-a promis o locuinţă de serviciu pe care nu a primit-o niciodată. Acum, el riscă să fie aruncat în stradă, deoarece clădirea a fost revendicată, iar pentru reducerea cheltuielilor bugetare Teatrul de Păpuşi va fi transformat în secţie a Teatrului Dramatic.

"S-a stabilit că această locuinţă trebuie dată altui angajat. Salariul de actor, de 900 de lei, nu-mi ajunge ca să închiriez sau să-mi cumpăr o garsonieră", ne-a spus păpuşarul.

Mai multe