Partidul lui Oprea vrea impozit pe bogăţie

20 iulie 2010 18:52   Actualitate
Ultima actualizare:

Să luăm de la bogaţi să dăm la săraci. În cazul României, la bugetul de stat.

UNPR a finalizat, marţi, proiectul de lege privind introducerea taxei de solidaritate, adică persoanele fizice care deţin locuinţe, terenuri, avioane, elicoptere şi ambarcaţiuni a căror valoare însumată depăşeşte 450.000 de euro sunt obligate să dea la buget 1% din valoarea lor.

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, ieri, că obiectivul acestui proiect este acela de a creşte încasările la buget şi de a contribui astfel la echilibrarea bugetului de pensii.

El a precizat că, în forma propusă de UNPR, impozitul pe averea afişată ar putea aduce, anual, la bugetul de stat, fonduri între 2 şi 3 miliarde de euro. "Concret, aproximativ 300.000 de oameni vor plăti o sumă medie anuală de 10.000 de euro, fiecare, ca impozit pe avere", a spus Oprea.

Mai multe