"Patul burlacilor" costă 30.000 de dolari
24 septembrie 2009 16:26
Actualitate
Ultima actualizare:
O firmă de mobilier de lux din SUA a lansat pe piaţă un pat revoluţionar, special dedicat amorezilor pasionali. Botezat „patul burlacului" acesta costă peste 30.000 de dolari.
Patul are o saltea inteligentă, cu vibraţii şi memoria anumitor poziţii. Este îmbrăcat în catifea roşie şi are forma unui baldachin avangardist.
Pentru a-i face viaţa mai uşoară bărbatului care nu are soţie, în schimb zburdă din „floare în floare", designerii au dotat patul inclusiv cu un LCD, suport pentru şampanie şi au postat pe tavan o oglindă.
„În aceste condiţii bărbatul nu trebuie să se mai dea jos din pat pentru că are totul la dispoziţie", a declarat pentru postul de televiziune ABC unul dintre inventatori.