Pe aici se vor plimba turiştii străini

13 aprilie 2011 20:07   Actualitate
Ultima actualizare:

Primarul Sorin Oprescu a găsit soluţia pentru atragerea turiştilor străini: îi scoate la plimbare. Trei trasee pietonale, împărţite pe culori, se regăsesc pe noua hartă turistică întocmită de specialişti.

Itinerarele alese au ca puncte de plecare centrul oraşului şi asigură accesul la principalele puncte de atracţie ale Bucureştiului.

Fiecare traseu poate fi parcurs în circa trei ore cu ajutorul unor ghizi plătiţi de Municipalitate. Pentru străinii care vor mai mult decât o simplă plimbare prin oraş, primăria va pune în vânzare un card turistic special care asigură accesul în muzee şi teatre, transportul public şi diferite facilităţi şi discounturi la restaurantele partenere.

Aceasta este doar o parte a strategiei de atragere a turiştilor străini. Municipalitatea pregăteşte achiziţionarea unor autobuze supraetajate pentru transportul turiştilor, realizarea a trei noi centre de informare turistică şi a unui filmuleţ de prezentare a oraşului, lung de zece minute, care va costa circa 42.000 de euro.

Pelicula va înfăţişa Bucureştiul ca un oraş propice pentru afaceri, în care orice străin se poate acomoda, relaxa şi distra.

Traseul roşu

De pe Calea Victoriei, însoţiţi de ghizi, turiştii vor putea vizita Muzeul „George Enescu", Ateneul Român, Palatul Regal şi Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Theodor Aman, Cercul Militar, Muzeul Bucureşti, Piaţa Universităţii şi Observatorul Astronomic.

Traseul albastru

De la Piaţa Unirii, ghizii îi vor conduce pe străini pe traseul Curtea Veche, Muzeul de Istorie, Biserica Stavropoleos, Muzeul Băncii Naţionale, Parcul Cişmigiu, Casa Poporului, Patriarhia Română.

Traseul verde

Turiştii vor putea vizita Muzeul „Antipa", Muzeul Ţăranului Român, Monumentul Eroilor Aerului, Parcul Herăstrău, Piaţa Presei, Muzeul Satului, Arcul de Triumf şi Muzeul de Geologie, cu plecare din Piaţa Victoriei.

Mai multe