Pentru el a făcut Ţundrea 12 ani de puşcărie

11 august 2010 17:14   Actualitate
Ultima actualizare:

Anchetatorii spun că l-au identificat pe adevăratul criminal al Mioarei Gherasie, fetiţa de 14 ani ucisă şi violată în 1992.

Conform testului ADN, s-a descoperit că sperma recoltată de la victimă coincide cu cea a actualului suspect şi nu cu a lui Marcel Ţundrea, care a stat 12 ani în puşcărie degeaba.

Deşi procurorii au refuzat să facă public numele suspectului, fosta avocată a lui Ţundrea dar şi apropiaţii acestuia spun că ar fi vorba despre Gheorghe Avram, cel pe care Ţundrea l-ar fi indicat în timpul cercetărilor drept ucigaş al fetei.

Gheorghe Avram, care a ieşit din închisoare în primăvara trecută, unde fusese închis pentru o altă crimă, aşteaptă ca oamenii legii să găsească vinovatul.

„Nu mă interesează, e ancheta lor. Să-şi găsească vinovatul! Eu am fost învinuit, cum a fost jumătate din sat. Am văzut-o pe fată în acea zi, spăla rufe la râu, şi mi-au luat şi mie ADN-ul, crezând că eu am ucis-o", a spus Gheorghe Avram.

Aici a fost ucisă fetiţa de 14 ani

Familia fetiţei omorâte vrea ca adevăratul criminal să plătească.

„Am auzit că vinovat ar fi Avram. Să facă închisoare, dacă el a omorât-o pe Mioara. Ea avea 14 ani, abia îşi scosese buletinul, şi noi am ştiut că Ţundrea nu e vinovat", a spus Cristinel Gherasie, fratele fetiţei.

«Băiatul meu a fost închis degeaba»

Mama lui Marcel Ţundrea este încă în stare de şoc, după ce a aflat că a fost descoperit adevăratul criminal al Mioarei Gherasie.

„Copilul meu a stat 12 ani la închisoare nevinovat. Stau lângă fotografiile lui şi plâng când mă uit la el", a spus Ioana Popescu, 92 de ani.

1992: Marcel Ţundrea este condamnat la 25 de ani de închisoare pentru violarea şi uciderea a unei fetiţe de 13 ani.

2004: este eliberat. Un test ADN a demonstrat că nu are nici o legatură cu violul.

18 ianuarie 2007: la 57 de ani moare internat în spital.

Mai multe