Pentru o datorie de 1 ban, BCR a cheltuit de o sută de ori mai mult

25 septembrie 2010 12:48   Actualitate
Ultima actualizare:

Somaţia trimisă de BCR lui Florea Mocăniţă (43 ani), bărbatul din Slobozia care a fost penalizat cu un ban pentru că a întârziat plata ultimei rate 13 zile, a costat de o sută de ori mai mult, decât restanţa pe care bărbatul o avea de achitat, scrie Adevărul de Seară Slobozia.

O treabă făcută... româneşte

Să cheltui un leu doar ca să recuperezi o sumă de 100 de ori mai mică... Numai în România se pote întâmpla aşa ceva. Reprezentaţii BCR au dovedit că acest lucru este cât se poate de adevărat. Somarea lui Florea Mocăniţă a fost mai scumpă decât restanţa pe care bărbatul trebuia să o plătească.

„Într-adevăr, în ceea ce priveşte cazul de faţă, costurile de expediere ale somaţiei au costat mult mai mult decât valoarea penalizării. Nu pot spune cu exactitate cât s-a plătit pentru trimiterea somaţiei, ci doar că operaţiunea s-a încadrat în cheltuielile obişnuite ale unei expedieri", a declarat Corneliu Cojocaru, director executiv de cominucare al BCR.

Recuperarea „sumei" restante de 0,01 lei avea, însă, să coste de 100 de ori mai mult. Cu alte cuvinte, somarea lui Florea Mocăniţă cu privire la „restanţele" către unittea bancară a costat un leu. Atât trebuie să scoată din buzunar orice persoană care merge la Poştă ca să trimită o scrisoare simplă.

Tarife pentru toate buzunarele

În funcţie de preferinţele clienţilor, Poşta Română percepe mai multe tarife pentru expedierea scrisorilor. Astfel, dacă unittea bancară ar fi dorit să îl „răsfeţe" pe clientul penalizat cu un ban şi să îi trimită somaţia printr-o recomandată, ar fi trebuit să plătească între 2,4 şi 8,4 lei.

Pentru confirmarea faptului că somaţia a ajuns la destinatar, ar trebui să se achite o taxă între 4,9 şi 12,8 lei. În ambele cazuri, diferenţa o face greutatea plicului.

Şi morţii au avut restanţe

Situaţii inedite s-au tot înregistrat de-a lungul timpului. De exemplu, în urmă cu doi ani, Primăria Slobozia a trimis pe numele unui cetăţean decedat o somaţie de plată de 500 de lei.

Mai multe