Pepe face iarăşi echipă cu «Mama Natură»

9 iulie 2012 16:46   Actualitate
Ultima actualizare:

În urmă cu două luni, Oana Zăvoranu arunca o informaţie-bombă: Pepe s-a iubit cu Roxana Ionescu acum 10 ani. Pe artist nu l-au deranjat zvonurile, ba chiar a acceptat să facă din nou echipă într-o emisiune cu sexoasa blondă supranumită „Mama Natură".

A divorţat de Pepe, şi-a refăcut viaţa alături de un tinerel, dar tot nu-i dă pace fostului soţ.

Oana Zăvoranu susţinea recent că artistul ar fi avut câteva tatonări cu Roxana Ionescu, chiar în vremea când ea şi Pepe îşi dădeau primele întâlniri.

Pe vremea aceea, sexoasa blondină era asistenta lui Dan Negru, la emisiunea „Ciao Darwin" şi se făcea cunoscută în showbiz cu porecla „Mama Natură".

Oana susţinea că aventura lui Pepe cu Roxana ar fi durat doar 2-3 zile, apoi sexoasa blondină şi-ar fi văzut de relaţia cu Laurenţiu.

Cu riscul de a întări aceste zvonuri despre simpatia ce şi-o poartă, Pepe şi Roxana au acceptat să filmeze, săptămâna trecută, într-o nouă ediţie a emisiunii „Serviţi, vă rog!", care se va difuza în luna august.

Cei doi, dar şi Carmen Tănase şi Mihai Bobonete, au stat o săptămână în Brăila, la un circ, unde pe lângă a fi gazde bune au trebuit să îngrijească şi să hrănească animalele.

Cei doi s-au ţinut întruna de şotii pe parcursul celor cinci zile de filmări şi au făcut anumite gesturi interpretabile.

Şi anul trecut, la aceeaşi emisiune, Pepe şi Roxana au făcut echipă la mare, iar surse din anturajul lor au mărturisit că au fost momente când cei doi dispăreau deseori din obiectivul camerelor de luat vederi.

„Nu avem nimic de împărţit. Eu şi Roxana ne cunoaştem, am fost şi anul trecut la filmări şi dacă ar fi fost ceva adevărat, aş fi refuzat să fac echipă cu ea anul acesta. Nu am de ce să mă ascund, tocmai de aceea am şi acceptat", a declarat Pepe, pentru Click!

Mai multe