Pericol de explozie din cauza unei grenade din al Doilea Război Mondial aruncată la gunoi
Grenada a fost găsită în zona Steaua din Timişoara, ţiganii din zonă strângându-se buluc să vadă dacă pirotehniştii vor elimina pericolul de la ei din cartier.
Ambulanţă, pompieri şi poliţişti, alături de o ceată de ţigani. Cu toţii au venit la auzul veştii că în incinta unei firme de transporturi rutiere a fost găsită o grenadă defensivă din al Doilea Război Mondial.
Grenada a fost descoperită de unul dintre angajaţii firmei, dar omul nu şi-a dat seama că aruncă la coşul de gunoi un focos gata armat, care în orice secundă putea exploda.
Pirotehniştii au luat grenada din zonă, însă şi ei avut emoţii, mai ales că obiectul era într-o avansată stare de degradare.
Ţinând cont că în ultima perioadă au fost găsite sufieciente grenade şi alte materiale provenite din Primul şi al Doilea Război Mondial, luna viitoare, pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat au de gând să le detoneze pe toate.