Pericol la pompă: motorină cu apă şi benzină cu impurităţi

18 ianuarie 2011 9:09   Actualitate
Ultima actualizare:

Reprezentanţii ANPC au dat amenzi de 47.500 de lei, dar nu ne spun care sunt pompele de care ar trebui să ne ferim.

Nu mai puţin de 19 staţii peco au fost controlate de inspectori în urma reclamaţiilor efectuate de bucureşteni.

La 16 dintre ele, aceştia au găsit apă, impurităţi şi particule metalice care duc, mai devreme sau mai târziu, la defectarea motoarelor sau a injectoarelor.

ANPC face astfel de controale anual, însă o acţiune de acest fel a fost efectuată săptămâna aceasta la sesizarea unor jurnalişti care au cerut analizarea câtorva mostre de combustibil, prelevate de la mai multe benzinării.

El a păţit-o!

Eustaţiu Chiru este unul dintre bucureştenii care au păţit-o. Lui i s-a defectat maşina de 40.000 de euro imediat după ce a alimentat bolidul cu 60 de litri de motorină. Analizele efectuate de OPC au scos la iveală că în carburant era o mare cantitate de apă. Povestea aţi citit-o în Click! în 23 februarie 2010.

Mai multe