Peste 3.000 de persoane vor să asiste la audierea lui Tony Blair

19 ianuarie 2010 23:46   Actualitate
Ultima actualizare:

Fostul şef al executivului urmează să fie audiat timp de o zi completă pentru a încerca să-şi justifice decizia de a angaja Marea Britanie alături de SUA pentru a răsturna de la putere pe preşedintele irakian Saddam Hussein în 2003.

După şapte ani de la eveniment, Tony Blair rămâne foarte criticat pentru că a angajat circa 45.000 de soldaţi în acest conflict în absenţa unei rezoluţii a ONU şi în pofida opoziţiei majorităţii opiniei publice britanice.

Pentru a-i asculta mărturia, 3.041 persoane şi-au înscris candidatura pentru 80 de locuri disponibile în total /40 dimineaţa, 40 după-amiază/ în sala de audieri, a precizat Comisia Chilcot pe site-ul său Internet.

Citeşte şi:Irak: invazie justificată chiar şi fără arme de distrugere în masăIată cât te costă să te pozezi cu Tony Blair: 200 de euro!

Potrivit Agerpres, până la 1.400 de persoane suplimentare, de asemenea trase la sorţi, vor putea urmări mărturia premierului din anii 1997-2007, retransmisă în auditoriul Centrului de conferinţe Queen Elizabeth II, clădirea care adăposteşte sala sau sediul comisiei.

Pe de altă parte, 22 din cele 28 de familii ale soldaţilor morţi în timpul intervenţiei militare în Irak, care ceruseră locuri, au obţinut satisfacţie, a precizat comisia, ale cărei audieri publice au început în noiembrie şi care trebuie să-şi formuleze concluziile până la sfârşitul anului 2010.

"Numărul mare al candidaturilor primite a confirmat opinia noastră că modul cel mai corect de a atribui locurile sălii de audieri este tragerea la sorţi", a explicat preşedintele comisiei, Sir John Chilcot.

Mai multe