Petre Marin: «Mă lansez în afaceri!»

7 noiembrie 2010 17:04   Actualitate
Ultima actualizare:

Petre Marin a jucat doar două luni la Urziceni în această toamnă după ce venise liber de contract în vară, de la Steaua, dar fundaşul nu regretă că a plecat din Ghencea.

"M-am despărţit de Steaua întrucât mi s-a terminat contractul şi nu mi s-a propus prelungirea lui. Nu regret nici faptul că m-am transferat la Urziceni, deşi la momentul respectiv au mai fost şi alte variante pentru mine. Apoi, a existat chiar şi posibilitatea să mă întorc la Urziceni după ce am plecat, la fel ca Mehmedovici, dar am hotărât că e mai bine să aştept pauza de iarnă pentru a decide dacă mai joc sau nu. Eu aş vrea să mai joc, pentru că simt că mai pot, am discutat deja cu câteva cluburi din Liga a II-a, printre care şi Concordia Chiajna, dar mai aştept", spune Petre Marin, care a luat însă în calcul şi varianta că-şi va încheia cariera de jucător în acest an.

"Aş vrea să rămân în fotbal, să o iau de jos ca şi conducător, dar nu aş refuza nici o propunere de a deveni antrenor. Dacă va fi să nu mai continui în fotbal din iarnă, atunci mă voi lansa în afaceri. Am câţiva prieteni alături de care doresc să investesc", explică "Jair".

Fundaşul explică şi secretul longevităţii sale, el fiind jucătorul în activitate cu cele mai multe meciuri în Liga I, 453.

"Sunt conştient că nu e puţin lucru pentru un fotbalist să joace atâtea meciuri. Eu am reuşit pentru că am dus o viaţă sportivă, pentru că am fost sănătos şi m-a ferit Dumnezeu de accidentări grave. Nu mi-am propus să ajung la 500 de meciuri în Liga I. Probabil că, dacă aş fi făcut un scop din asta, acum nu aş fi stat pe bară, ci aş fi jucat la o echipă din Liga I", încheie Petre Marin.

«Jair» despre...

Cel mai bun patron din Liga I. Mitică Bucşaru e cel care se apropie cel mai mult de modelul de patron care îmi place mie. Mi-a plăcut modul în care a discutat cu mine când mi-am reziliat contractul, e un om intelligent, care dacă îşi propune să facă performanţă reuşeşte. Din păcate, el a hotărât să nu mai investească prea mult în fotbal.

Cel mai mare regret. Că nu am plecat afară, să văd şi eu cum este. Când eram căpitan la Steaua am avut oferte şi de la echipe bune şi de la echipe mai puţin bune. S-au cerut însă bani mulţi pe mine...

Cea mai tristă amintire. Meciul retur dintre Steaua şi Middlesbrough... Este coşmarul vieţii mele.

Mai multe