Petre Roman şi-a învăţat băiatul să înoate
Silvia, Petre Roman şi fiul lor, Petrus (9 luni), au petrecut două săptămâni de vis în Muntenegru, alături de un grup de prieteni din Timişoara. Fostul premier a încercat să-i insufle bebeluşului pasiunea pentru înot.
Familia Roman a ales vara aceasta aceeaşi destinaţie de vacanţă ca şi anul trecut, Muntenegru.
Silvia şi Petre au renunţat la sejurul romantic şi au preferat compania mai multor amici, pentru ca distracţia să fie garantată.
Petre Roman, ce grijului eşti!
Petrus a fost foarte încântat de lecţiile de înot. Foto: Ring
Primul concediu cu Petrus (9 luni) a fost unul de neuitat, iar fostul premier al României a ţinut morţiş să-l înveţe, de mic, cu apa.
Astfel, mezinul familiei a mers zilnic la înot, atât dimineaţa, la ora 8.00, cât şi seara, după ora 18.00.
„Mie îmi place marea foarte mult şi am vrut să-l obişnuiesc şi pe el. Mi-ar plăcea să fie la fel ca mine când va creşte, să-i placă apa, să aprecieze natura. Am ales Muntenegru pentru că este muntele la 50 de metri de mare. Am făcut şi câteva drumeţii. Ne-am întâlnit cu mulţi români, am făcut şi poze, a fost o vacanţă lipsită de peripeţii. Am făcut şi cumpărături în oraşul Kotor, unde am găsit multe lucruri de bumbac pentru cel mic", a declarat Petre Roman, pentru Click!
Petrus se simte minunat în braţele mamei sale, Silvia. Foto: Ring
Silvia şi Petre Roman sunt doi părinţi norocoşi, căci Petrus este un bebeluş model. Gângureşte, râde şi nu are probleme cu dinţişorii.
Petre Roman îşi pregăteşte feciorul de drumeţii
„Nu i-au apărut încă. E un semn bun, se spune că dinţii sunt cu atât mai sănătoşi cu cât cresc mai târziu. Oricum, Petrus seamănă leit cu mine. Am găsit o fotografie cu mine la vârsta lui, iar Silvia a crezut că este Petrus în poză", ne-a mai spus Petre Roman.
La botez, l-a ţinut pe umăr
Petre și Silvia și-au botezat băieţelul la jumătatea lunii aprilie 2010. Slujba de creştinare a avut loc la Biserica Sf. Silvestru, din Capitală.
Fetele lui Petre Roman nu au venit la botezul frăţiorului
Petre Roman şi-a pus bebeluşul în pericol
Mândru nevoie mare de feciorul său, Roman l-a luat pe Petrus pe umăr, ba chiar a început să-i fredoneze un cântec de leagăn, pe care chiar el i l-a compus.
S-au căsătorit când Silvia era însărcinată!
Silvia, 37 de ani, şi Petre Roman, 64 de ani, formează un cuplu de doi ani şi jumătate.
Ei s-au căsătorit în iunie 2009, la Snagov, când Silvia era deja însărcinată.
Silviei Chifiriuc îi prieşte sarcina
Silvia şi Petre Roman au un băieţel de nota 10
În luna noiembrie a venit pe lume fiul lor, pe care l-au botezat Petrus.
Mai are două fete!
Petre şi Mioara Roman au divorţat după aproape 40 de ani de căsnicie şi au crescut împreună două fete, Oana (33 de ani) şi Catinca (40 de ani) .
Deşi Catinca îi este fiică vitregă, Petre a avut o relaţie foarte apropiată cu ambele fete.
După divorţ, însă, lucrurile s-au mai schimbat, iar Oana şi Catinca vorbesc mult mai rar cu tatăl lor.