Petrecere cu pălării la strandul din Codlea
Sezonul de vară s-a deschis oficial şi la ştrandul de la Codlea. În acest sfârşit de săptămână, peste 500 de braşoveni şi turişti sunt aşteptaţi să se distreze pe malul lacului. Petrecerea nu va fi una deloc obişnuită. Participanţii sunt sfătuiţi să caute prin dulapuri pălării care mai de care mai interesante şi să se prezinte la ştrand cu ele pe cap.
„Cei care nu găsesc în dulapuri aşa ceva, vor primi de aici pălării făcute de artiştii populari, care nu vor costa mai mult de cinci lei bucata. În felul acesta, fiecare se va putea încadra în peisajul unui Hat Party, adică o petrecere cu pălării", spune Florin Bodan, administratorul ştrandului.
Nici promoţiile nu puteau să lipsească de la o astfel de petrecere. Toate produsele vor beneficia de un discount de 10% faţă de o zi obişnuită, iar o firmă celebră de băuturi alcoolice va face o reducere de mai mult de 70% la produsele ei.
„Şi în restul timpului ne vom păstra preţuri mici pentru că noi mizăm pe rulaj de marfă. Sâmbătă noaptea, însă, orice produs va putea fi cumpărat cu reducere. Avem multe surprize pregătite pentru cei care vor fi alături de noi, de la decoraţiuni luminoase pe lac, lasere şi muzică bună cu DJ cunoscuţi din ţară", mai adaugă Florin Bodan.
La Hat Party vor fi prezenţi patru DJ, iar fiecare dintre ei va mixa câte trei ore. DJ Toygun şi DJ Adi Dumitra vin de la Sibiu, dar la platane vor urca şi doi DJ braşoveni: Vygo şi Robert Horvat. Petrecerea începe la ora 20.00 şi nu se va termina până în zorii zilei. Intrarea costă 10 lei.