Phenianul acuză: SUA sunt responsabile, parţial, pentru atacul asupra Coreei de Sud - VIDEO
Marea occidentală a devenit un butoi cu dinamită, în care riscurile de confruntare între Nord şi Sud persistă doar pentru că Statele Unite au trasat unilateral o linie ilegală de demarcaţie între cele două ţări, a declarat un oficial militar nord-coreean, care a făcut referire la sfârşitul Războiului din Coreea (1950-1953), scrie Adevărul.
Aşadar, Statele Unite nu pot să scape de responsabilitatea pe care o au în recentul schimb de tiruri, a adăugat el într-un mesaj adresat armatei americane, informează agenţia coreeană KCNA.
Phenianul a bombardat marţi o zonă cu locuinţe civile din Coreea de Sud, pentru prima dată de la Războiul din Coreea.
Tirurile de obuz au omorât patru persoane şi au rănit alte 18, pe Insula Yeonpyeong, provocând tituri de ripostă din partea armatei sud-coreene.
Coreea de Nord s-a declarat pregătită să lovească din nou Coreea de Sud, acuzând, încă o dată, statul vecin că a deschis ostilităţile.
Statele Unite şi-au exprimat susţinerea faţă de Coreea de Sud, asigurând că vor efectua împreună manevre aeronavale, începând de duminică.