Pictoriţa de la castel: «Menajera m-a şantajat»
Nu are noroc la bărbaţi, dar nici la menajere. Pictoriţa Mariana Calfa a păţit-o urât cu ultima angajată, care locuia împreună cu iubitul şi copilul într-unul dintre apartamentele castelului. Nemulţumită de serviciile ei, Mariana a decis să o concedieze. Aceasta, însă, a refuzat să plece şi a ameninţat-o pe pictoriţă că va declanşa un adevărat scandal. Aşa s-a şi întâmplat.
Dacă una dintre menajere, în trecut, i-a furat toate bijuteriile din casă, altele nu erau de încredere şi nici prea harnice, ultima a pus capac. Ana s-a angajat în iarna anului trecut, împreună cu iubitul ei, acesta pe post de instalator, zugrav, om bun la toate.
Fosta iubită a lui Gheorghe Gheorghiu se întreţine din pictură
„Ea s-a lăudat că e menajeră bună, el că este constructor bun şi, cum eu am nevoie tot timpul de aşa ceva, am zis ok, hai să batem palma. După trei zile au început scandalurile. Se certau şi se băteau până dimineaţa. Eu sunt o pacifistă, nu vreau să aud aşa ceva la mine în casă. Le-am zis că-i dau afară, dar m-au rugat să nu-i dau, că au copil. M-au şantajat emoţional, la mine, dacă vine o femeie şi-mi spune asta nu pot s-o dau afară", a povestit pictoriţa. Problemele cu cei doi angajaţi au continuat. Nu voiau să muncească, nici să-şi plătească întreţinerea. Mariana nu i-a gonit.
„Am zis să treacă iarna, apoi să treacă Paştele...". Între timp, apartamentul în care locuiau cei doi, împreună cu fetiţa lor, fiind la ultimul etaj, a început să prindă mucegai din cauza infiltraţiilor. Mariana le-a dat bani să rezolve problema. Doar locatarul îi era chiar angajat pe funcţia de zugrav. Acesta însă a luat banii şi a lăsat problema nerezolvată. Plănuia ceva.
Aceasta este Ana, menajera care a acuzat-o pe Calfa
„Apartamentul era proaspăt zugrăvit când au venit ei. Eu, dacă primesc pe cineva, îi dau camera impecabilă. Dar acolo se mai face igrasie, nu e prima dată. Asta deoarece terasa nu a fost bine făcută, că aşa lucrează meşterii noştri. El s-a oferit să zugrăvească, i-a dat bani, dar nu a făcut nimic. Ca să aibă ce să fotografieze şi să mă şantajeze apoi".
Când în urmă cu două zile pictoriţa a pus piciorul în prag şi, ameninţându-i cu poliţia, i-a dat afară, imaginile cu încăperile mucegăite au apărut în presă. Mai mult decât atât, fosta menajeră a început să lanseze tot felul afirmaţii mincinoase. Mariana Calfa ar fi făcut, astfel, striptease în Elveţia, ar fi jucat în filme pentru adulţi şi multe altele.
„Ei erau în casa asta de doar câteva luni, au văzut că apar la televizor şi au zis că pot fi şantajată. M-au ameninţat că inventează tot felul de lucruri urâte despre mine. Le-am zis ok, există instanţă, avocaţi... La mine nu funcţionează şantajul. Ce au spus despre mine nu poate fi reprodus, sunt lucruri oribile", a mai spus, revoltată, pictoriţa.
Acum, cu imaginea terfelită şi camerele degradate, cuvântul menajeră a început să-i provoace repulsie. Chiar dacă ar fi nevoie de o mână de lucru în cele 30 de camere, 15 băi şi tot atâtea bucătării, pictoriţa nu va mai angaja pe nimeni, o perioadă.
Click! v-a relatat pe larg detalii despre viaţa pictoriţei
Castelul din Bucureşti în care locuieşte Mariana Calfa are 30 de camere, cel puţin 15 băi şi tot atâtea bucătării. Este în mare parte locuit de prieteni, rude, musafiri şi angajaţi. Într-o asemenea casă, în permanenţă ai ceva de lucru. „Ba se strică o hotă, ba trebuie înlocuit un frigider, ba de renovat un dormitor, de schimbat mobila într-o bucătărie... În fiecare săptămână trebuie să umblu prin magazine să cumpăr diverse, m-am specializat în şuruburi, racorduri şi aparatură electrocasnică", ne spunea Mariana Calfa. Lunar, pe renovări, reparaţii, întreţinere şi salariile angajaţilor scoate din buzunar peste 3.000 de euro.
Mariana Calfa este fosta iubită a cântăreţului Gheorghe Gheorghiu, cu care a avut o relaţie de aproape 5 ani. Perioada a fost presărată cu multe despărţiri şi împăcări. A început în 2006 şi s-a terminat în 2011. Motivul invocat de pictoriţă: repetatele lui scene de gelozie şi tendinţa de a-i îngrădi libertatea. „Între noi a fost dragoste la prima vedere. Ne-am cunoscut în iulie 2006 la restaurantul Cupidon de la mare. Loc predestinat marilor iubiri, dar nu a fost să fie. În timp, am realizat că nu ne potrivit, nu avem nimic în comun", povestea, la momentul respeciv, Mariana Calfa.
După ce au fost daţi afară, menajera şi iubitul ei au chemat presa. Marţi seara au apărut amândoi la Antena 1, arătând imagini din apartamentul în care au locuit, acuzând-o pe Mariana că nu a rezolvat problema. „Condiţiile acolo erau groaznice, casa e plină de mucegai, noi am şters cu clor pereţii...", au spus cei doi. În plus, în platoul emisiunii au apărut şi alte zvonuri, lansate de un bărbat anonim. Acesta ar fi declarat că Mariana ar fi făcut striptease în Elveţia, într-un club al cărui manager era. Pictoriţa dezminte şi spune că, pe toată perioada când a locuit acolo, s-a ocupat cu pictura şi a avut un iubit gelos, pe Eric, un om de afaceri de care s-a despărţit în 2011.