Piţi i-a pus clauză lui Mititelu: «Nu vorbeşti de arbitraje!»
Victor Piţurcă a semnat contractul cu Universitatea Craiova abia după ce patronul i-a promis că nu va mai contesta prestaţiile “fluieraşilor”.
Adrian Mititelu nu a mai acuzat deloc arbitrajele în ultima perioadă. Patronul Craiovei a fost redus la tăcere de către Victor Piţurcă, fostul selecţioner accceptând să semneze contractul cu oltenii abia după ce boss-ul din Bănie s-a angajat în scris că nu va mai contesta prestaţiile "fluieraşilor".
Dezvăluirea a fost făcută pentru "Click!" de către Dumitru Dragomir, care are o relaţie foarte bună cu cei doi şefi ai "alb-albaştrilor".
"Mititelu are o convenţie clară cu Piţurcă. El s-a angajat că nu va mai comenta prestaţiile arbitrilor şi până acum văd că e om de cuvânt", a declarat preşedintele LPF.
Ştiinţa a fost cea mai dezavatajată echipă din primul eşalon în startul acestui sezon, iar din această cauză a şi stat vreme de câteva etape în subsolul clasamentului, iar Piţurcă nu vrea ca declaraţiile împotriva arbitrilor făcute de Mititelu să se răsfrângă asupra echipei.
Până la venirea fostului selecţioner la Universitatea, finanţatorul juveţilor era unul dintre cei mai mari critici ai fluieraşilor din Liga I şi, totodată, un campion la amenzi primite din cauza declaraţiilor calomnioase la adresa "oamenilor în negru".