Piţi nu i-a răspuns la SMS lui Mititelu!

2 ianuarie 2011 18:16   Actualitate
Ultima actualizare:

Patronul a încercat să se împace cu managerul general în două rânduri în ultimele zile din 2010. Mai întâi i-a trimis două sms-uri de Crăciun, dar nu a primit niciun răspuns.

Iritat de indiferenţa cu care a fost tratat, finanţatorul a căutat să-l "sensibilizeze" pe tehnician şi de Revelion. De data aceasta, i-a transmis un mesaj printr-un prieten comun, însă, tot în zadar!

Relaţia dintre Piţurcă şi Mititelu a început să se degradeze la începutul lui decembrie. Atunci primul a dezvăluit într-o conferinţă de presă că echipa se află în colaps financiar şi l-a acuzat voalat pe patron că nu a respectat clauzele contractului semnat în vara anului trecut.

În următoarele zile, cei doi s-au şicanat reciproc, fără ca vreunul să dea de înţeles că între ei nu mai există cale de împăcare. Ruptura a devenit definitivă după ce jucătorii au intrat în vacanţă.

Mititelu a vrut să-i arate lui Piţurcă cine este şeful în club şi a făcut mai multe declaraţii ofensatoare la adresa managerului general, iar la petrecerea de Crăciun, pe tortul destinat juniorilor clubului, Piţurcă a fost trecut ca antrenor, deşi în acte e manager general, lucru care l-a deranjat enorm pe fostul selecţioner.

În prezent, relaţia dintre cei doi a ajuns la un nivel minim, Piţurcă şi Mitelu nemaivorbind unul cu celălalt de aproape trei săptămâni!

Cantonament plătit de un apropiat al lui Piţurcă

Ştiinţa îşi va relua pregătirile pe 12 ianuarie. La reunire sunt aşteptaţi toţi jucătorii care au prins finalul anului la Craiova, însă unii dintre străini au şanse mici să mai revină din cauză că sunt neplătiţi de foarte mult timp.

După două săptămâni de antrenamente în Bănie, oltenii vor pleca într-un cantonament de două săptămâni în Turcia, lângă Antalya, unde vor beneficia de condiţii de cinci stele. Cantonamentul va fi plătit de un om de afaceri din oraş, care doreşte să rămână anonim şi care pare să fie un apropiat al lui Victor Piţurcă.

Mai multe