Piţurcă, 51% la Craiova

25 august 2010 17:01   Actualitate
Ultima actualizare:

Victor Piţurcă nu a fost la antrenamentul de ieri al Universităţii, dar Eugen Neagoe, secundul său de la Steaua, a declarat că fostul selecţioner are peste 50% şanse să vină la Craiova.

Fostul selecţioner a a venit ieri acasă la fratele său, în Craiova, chiar lângă stadionul "Ion Oblemenco", unde şi-au făcut apariţia şi Eugen Neagoe şi Gabi Boldici, care urmează să-i fie colaboratori de bază la echipă.

Cei trei au discutat vreme de câteva ore şi au refuzat să facă declaraţii publice. Se aştepta ca Piţurcă, Neagoe şi Boldici să meargă la antrenamentul alb-albaştrilor de ieri după amiază, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.

"Poate vom merge la antrenamentul de mâine (n.r. - antrenamentul de azi). Sunt şanse de peste 50% ca Piţi să vină la Craiova", a spus Eugen Neagoe.

Surse autorizate susţin că Piţurcă va accepta să vină la conducerea tehnică a Craiovei doar dacă Mititelu îi va garanta un buget de câteva milioane de euro.

"Într-o zi, două, se vor lămuri lucrurile. Piţi nu cred că va sta pe bancă în meciul cu Sportul, dar sunt la fel de optimist că va veni la Craiova. Şi el îşi doreşte foarte mult să vină, întotdeauna şi-a dorit", a spus patronul Mititelu.

Mititelu va apela la împrumuturi

Deşi întâmpină serioase probleme financiare, Mititelu a promis că va asigura bugetul solicitat de Piţurcă. Cel mai probabil, se va împrumuta. Pentru asta, patronul oltenilor va garanta cu câteva proprietăţi.

Mai multe