Plasticul se poate "vindeca" singur!

16 decembrie 2010 1:03   Actualitate
Ultima actualizare:

Imaginaţi-vă că vă alunecă laptop-ul de pe masă sau din braţe, se loveşte zdravăn de podea, iar carcasa se zgârie şi chiar se sparge într-un colţ. Apoi...laptop-ul se vindecă singur. Sună neverosimil, însă s-ar putea să nu fim chiar atât de departe de această situaţie pe cât am crede. Cercetătorii din cadrul Arizona State University au reuşit să construiască un material plastic ce se poate vindeca singur. Acesta conţine un fel de "sistem nervos" din fibră optică ce poate detecta şi repara crăpăturile de-a lungul timpului, informează laptopnews.ro.

Astfel, echipa de cercetători condusă de Henry Sodano a introdus o reţea de fibră optică într-un polimer care memorează forma (shape memory polymer) - un tip de material plastic care revine la forma iniţială atunci când este încălzit. Reţeaua transmite lumină infraroşie dintr-un laser de 1 watt, acţionând ca un sistem nervos, deoarece atunci când apare o fisură, se pierde lumină din reţea. Lumina "pierdută" ar fi absorbită de plasticul din jur, încălzind astfel materialul. Pe durata procesului de încălzire, materialul devine cu 11% mai rezistent (împiedicând astfel lărgirea fisurii) şi îşi recuperează apoi forma iniţială.

Din păcate, "vindecarea" nu este completă - chiar dacă marginile fisurii sunt reunite, nu are loc şi o refacere a legăturilor la nivel molecular. Cu toate acestea, testele de laborator au arătat că materialul este capabil să refacă până la 96% din rezistenţa iniţială a unui obiect. Oricum, cercetătorii sunt optimişti şi percep această nouă tehnologie drept un prim pas către un sistem autonom care se poate reface singur în totalitate. Conform lui Sodano, materialul plastic care se vindecă singur ar putea ajunge pe piaţă în doi ani, dacă va fi încheiat un parteneriat comercial convenabil.

Mai multe