Plătesc încălzirea la jumătate de preţ

25 ianuarie 2010 19:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Mulţi locatari încă se întreabă dacă merită să-şi reabiliteze termic blocurile în care locuiesc. În schimb, cei care deja şi-au izolat locuinţele, răsuflă uşuraţi: facturile la căldură sunt cu aproape jumătate mai mici de când au termopane şi pereţi îmbrăcaţi cu plăci de polistiren.

În primul bloc termoizolat din România, aflat pe Şos. Ştefan cel Mare din Capitală, iarna nu mai e atât de aprigă. Locatarii spun că a fost o decizie inspirată, atunci când şi-au dat acordul să înceapă lucrările de reabilitare termică.

„Au început în mai 2008 şi au terminat prin noiembrie. S-a simţit imediat diferenţa la confortul din casă. Stăm cu câte un geam deschis pentru că e foarte cald, iar caloriferele le pornim doar seara", ne-a mărturisit nea Costache, care locuieşte la ultimul etaj.

Administratorul blocului spune că cel mai mare avantaj se vede la factura de la căldură.

„Suntem două persoane la întreţinere, într-un apartament de două camere. În această iarnă, pe luna decembrie, am plătit pentru încălzire doar 42 de lei. Cam atât a fost şi în 2008, spre deosebire de luna decembrie 2007, când am plătit 100 de lei", ne-a mărturisit Ioana Tătărău, administratorul blocului.

Locatarii din blocul vecin mor de ciudă că n-au fost şi ei la fel de inspiraţi să se înscrie în programul de termoizolare.

Mai multe