Plătiţi-vă asigurarea de sănătate chiar dacă staţi acasă
Fiecare persoană, indiferent de vârstă, profesie sau nivelul veniturilor, trebuie să-şi achite contribuţia către Fondul Asigurărilor Sociale de Sănătate. Dacă în cazul angajaţilor, această contribuţie este virată de către angajator, iar şomerilor şi beneficiarilor de alocaţii li se reţine automat, persoanele casnice trebuie să-şi plătească singure.
Fiecare e dator, lunar, cu 5,5% din venitul impozabil sau din salariul minim brut pe economie (600 de lei), în cazul celor fără venit. Adică aceştia din urmă trebuie să depună anual suma de 396 de lei.
Cei care sunt la prima prezentare la CAS şi dovedesc faptul că nu au realizat venit în ultimii cinci ani, vor trebui să plătească retroactiv pe ultimele şase luni, plus majorări de întârziere.
"Dovada se face cu o adeverinţă de la Administraţia Financiară şi un certificat de la Registrul Comerţului, care atestă faptul că nu au fost asociaţi sau acţionari în nici o firmă. Dacă au realizat venit în ultimii cinci ani, dar nu şi-au plătit contribuţia, iar acum vor să intre în legalitate, sunt obligaţi să plătească contribuţia datorată pe ultimii cinci ani, plus majorări de întârziere. După ce îşi achită datoria, pot solicita eliberarea adeverinţei de asigurat pe care o prezintă medicului de familie", spune Cristina Călinoiu, purtător de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.
Cine este scutit
*Gravidele sau lăuzele fără venituri, sau cu venituri sub salariul minim pe economie;
*copiii până în 18 ani şi tinerii între 18 şi 26 de ani doar dacă sunt cuprinşi într-o formă de învăţământ şi nu realizează venituri;
*şomerii, asistaţii social şi puşcăriaşii (pentru ei se plăteşte automat de stat);
*persoanele a căror singură sursă de venit e cea stabilită prin legi speciale (invalizii, eroii şi veteranii de război, deportaţii în străinătate etc.);
*persoanele cu handicap, dacă nu realizează alte venituri în afara indemnizaţiei primite de la stat;
*coasiguraţii (soţ/soţie, părinţi fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate);
*pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit.