Pleacă Mutu? Cinci milioane de euro e cota lui

1 mai 2010 12:24   Actualitate
Ultima actualizare:

Cele mai importante cotidiene de sport din Italia, Gazzetta dello Sport şi Corriere dello Sport au alocat, azi, spaţii importante subiectului Mutu şi viitorului acestuia la gruparea toscană.

Conform primei surse, trupa viola este pregătită să îşi întinerească lotul şi este dispusă să renunţe la jucătorii emblematici, dar care nu mai pot fi vandabili în viitorul apropiat. Astfel, Frey şi Mutu vor fi puşi pe lista de transferuri, iar Corvino, directorul sportiv al Fiorentinei speră să obţină 30-35 de milioane din transferul celor doi. "Vrem să întinerim echipa! Nu mai sunt doriţi jucătorii care au ajuns deja la o vârstă!", spune Corvino, citat de Gazzetta dello Sport. În schimb, Corriere dello Sport aduce completări şi susţine că patronul echipei din Firenze, Andrea Della Valle, ar fi avut o întrevedere cu internaţionalul român, ieri, în care i-a comunicat poziţia clubului. Aceeaşi sursă susţine că Fiorentina ar fi dispusă să renunţe la Adrian pentru doar 5 milioane de euro, sumă pe care Fenerbahce şi Galatasaray ar fi dispuse să o achite imediat, conform prosport

Mai multe