Ploaia amână meciurile la US Open

13 septembrie 2009 18:21   Actualitate
Ultima actualizare:

de Marian Burlacu

Nici în acest an turneul de Grand Slam de la New York nu a fost ocolit de vremea rea. În ultimele zile ploaia şi-a făcut de cap, dând peste cap programul meciurilor. Organizatorii au decis ca finalele să se dispute cu o zi întârziere.

Cum vineri nu s-a putut juca nicio partidă, sfertul de finală dintre Rafael Nadal şi Fernando Gonzalez a fost reprogramat pentru astăzi, în jurul orei 19.30 (ora Bucureştiului). Semifinale la feminine vor avea loc la noapte, iar cele de la masculine mâine. Finalele au fost decalate cu o zi. Şi în anii trecuţi vremea ploioasă a perturbat US Open.

Organizatorii se gândesc tot mai serios să acopere arena principală, existând planuri în acest sens. Acelaşi lucru vor să-l facă şi francezii, la Roland Garros. La Wimbledon, anul acesta a fost inaugurat acoperişul glisant ce permite disputarea partidelor pe vreme rea, în timp ce la Melbourne se joacă de ani buni pe o arenă care poate fi acoperită.

Mai multe