Poftiţi la Revelioane!

29 decembrie 2009 20:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Startul unui chef de pomină va fi dat la ora 19.00  în Piaţa Constituţiei unde Primăria Generală va face cinste cu un megaconcert al celor mai în vogă trupe româneşti.

Cine nu vrea să petreacă în stradă poate întâmpina Anul Nou la o masă festivă, ciocnind o cupă de şampanie. Localurile se întrec în oferte care mai de care mai tentante.

Petrecăreţii mai pretenţioşi sunt aşteptaţi la Operă unde va fi pus în scenă spectacolul "Liliacul" de Johann Strauss.

Parcul Moghioroş

Petrecere în cort, cu ţuică fiartă şi bucate tradiţionale. Aşa vor întâmpina Noul An bucureştenii care aleg să se distreze în Parcul Moghioroş. Un bilet costă 130 de lei, iar organizatorii promit porţii de mâncare uriaşe şi un program artistic vast.

Opera Română

O petrecere cu stil va fi găzduită la Opera Română, acolo unde biletul costă între 4,2 şi 25,2 lei. Pentru masa festivă se adaugă 268 lei de persoană. Distracţia începe în foaierul Operei de la ora 18.00 şi se servesc bucate tradiţionale.

Piaţa Revoluţiei

Cei mai tari artişti ai momentului vor încinge atmosfera în Piaţa Revoluţiei. Anda Adam, Puya, Inna şi Loredana vor face un show exploziv. Un moment special va fi dedicat lui Michael Jachson.

Dansatori profesionişti şi fani ai megastarului vor încerca să imite coregrafia  şi mişcările care l-au consacrat. Pentru prima dată în România, aproape de miezul nopţii, bucureştenii vor putea urmări un spectacol de proiecţii 3D pe clădirea Muzeului Naţional de Artă.

Piaţa Constituţiei

Pe scena din faţa Palatului Parlamentului vor urca Marcel Pavel, Vama, Direcţia 5, Bere Gratis, Voltaj, Alex, Vlad Miriţă, Iris, Smiley şi Sistem. Ultimele minute din 2009 vor fi marcate de un incendiar joc de lumini, lasere şi artificii.

Două restaurante cu specific românesc vor fi amenajate pe Bulevardul Unirii unde bucureştenii pot continua petrecerea după miezul nopţii, pe acordurile a două orchestre.

Mai multe