Poliţiştii au dat în ultimele două zile peste 17.500 de amenzi
11 octombrie 2009 14:34
Actualitate
Ultima actualizare:
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), poliţiştii au verificat peste 7200 de societăţi comerciale şi baruri şi aproape 500 de case de schimb valutar şi amanet şi au confiscat bunuri în valoare de 265.000 de lei.
De asemenea, oamenii legii au constatat peste 770 de infracţiuni, au identificat peste 580 de persoane suspectate că au comis infracţiuni şi 40 de persoane urmărite. Totodată, au reţinut 44 de persoane.
Conform comunicatului, în cele două zile au fost reţinute aproape 740 de permise de conducere şi au fost retrase 500 de certificate de înmatriculare, după verificarea a 55.400 de maşini.
Astfel de acţiuni vor fi efectuate şi duminică, în întreaga ţară, se mai arată în comunicatul IGPR.