Poliţiştii călare vor păzi parcurile Capitalei - FOTO

2 mai 2010 13:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Azi-dimineaţă, înainte să intre în misiune, poliţiştii au făcut spectacol în faţa mulţimii adunate în Piaţa Constituţiei. Începând de astăzi, parcurile Tineretului şi Carol vor fi păzite de patrule călare care vor veghea la asigurarea liniştii şi vor preveni infracţionalitatea.

Pentru că nivelul infracţionalităţii a scăzut cu 60% în Parcul Herăstrău, acolo unde poliţiştii călare acţionau încă de anul trecut, edilii au mărit numărul călăreţilor şi i-au direcţionat în alte două parcuri importante din Capitală, Tineretului şi Carol.

Vezi aici imagini cu poliţiştii călare în Piaţa Constituţiei

„Proiectul început anul trecut s-a dovedit a fi unul foarte eficient. Dacă pe cele 110 hectare ale Herăstrăului aveam nevoie de 300 de agenţi pentru a-l acoperi, am folosit doar şase patrule şi nivelul infracţionalităţii s-a redus considerabil“, a declarat pentru „Adevărul de Seară“, Ion Ţincu, şeful Poliţiei Comunitare.

Un plan al municipalităţii prevede ca şi în Centrul Istoric să existe o patrulă folosită pentru pază dar şi pentru protocol.

„În fiecare oraş european, unde există centru istoric, există şi o astfel de patrulă. E un fel de tradiţie“, a mai explicat Ţincu.

Înainte de a-şi începe misiunea în parcuri, poliţiştii au defilat azi, în jurul orei 11.00, prin faţa Palatului Parlamentului, lăsându-se pozaţi de mulţimea adunată. După ce au dat o tură de-a lungul bulevardului cu Fântâni, cele cinci patrule s-au oprit în Parcul Carol.

Mai multe