Pomană cu SPP pentru Elena Băsescu - FOTO

13 noiembrie 2010 16:16   Actualitate
Ultima actualizare:

Familia preşedintelui Traian Băsescu a sosit sâmbătă, la Constanţa, pentru a participa la slujba religioasă oficiată în memoria Elenei Băsescu. Mama preşedintelui a murit în data de 4 octombrie.

Aproximativ 60 de persoane au venit la restaurantul "Privighetoarea" unde s-a organizat masa de pomenire în amintirea mamei preşedintelui Traian Băsescu, informează Adevărul de Seară Constanţa.

Intrarea în restaurantul "Privighetoarea" a fost păzită de SPP-işti care nu au permis accesul în interior decât cunoscuţilor, foştilor vecini şi familiei Băsescu.

Câţiva pomanagii au fost alungaţi de la uşă după ce au fost recunoscuţi de personalul restaurantului ca fiind "abonaţi" la toate pomenile din zonă, unde beau şi apoi fac scandal. 

Ioana, Maria şi Ioana Băsescu au ajuns la cimitir cu puţin înainte de ora 12.00

La slujba de pomenire a Elenei Băsescu au participat Mircea şi Doina Băsescu şi copiii lor, precum şi Maria Băsescu, soţia preşedintelui, Ioana şi Elena Băsescu, nepoatele din partea lui Traian Băsescu.

Slujba a fost oficiată de IPS Teodosie arhiepiscopul Tomisului

Traian Băsescu a lipsit de la pomana de 40 de zile. Mircea Băsescu a ţinut să infirme zvonurile care au apărut înaintea slujbei. Gurile rele spuneau că imediat după monana de 40 de zile, familia prezidenţială urma să boteze un copil. "Nimeni din familia mea nu are de gând să creştineze astăzi vreun copil. De când cu botezul cu Bercea Mondialu, cred că o să mă ţin departe de astfel de evenimente", a spus Mircea Băsescu. Acesta i-a botezat nepoata lui Bercea Mondialu.

Mai multe