Porumboiu a pregătit un dar inedit pentru prietenul său: «Îi dau cadou o vopsea de păr!»
Azi, "gemenii" arbitrajului împlinesc 60 de ani de viaţă şi peste 30 de prietenie.
După ce au trecut de la statutul de „cei mai buni prieteni" la jigniri şi chiar la ameninţări cu procese, Crăciunescu şi Porumboiu au pus capăt în această vară perioadei de cinci ani de conflicte.
"Am greşit fundamental şi eu, şi el. Dacă mă întrebi pe mine o să spun că n-am greşit eu, dacă îl întrebi pe Ion o să spună că n-a greşit el. Fiecare are adevărul lui. Dar adevărul cu care ne-a perceput lumea a fost dezastruos pentru amândoi. Nici mie nu-mi place de mine. După astfel de discuţii îmi vine să-mi bag capul în pământ", spune finanţatorul Vasluiului, care îşi aduce aminte de începuturile prieteniei cu Crăciunescu: „Ne-am cunoscut la lotul naţional de juniori ai României, în 1967, la Sangov. Eu veneam de la FC Argeş, iar el de la Universitatea Craiova, dar adevărata prietenie a început însă de când am devenit arbitri. Ceea ce ne-a asemănat foarte mult a fost faptul că amândoi am fost intangibili".
Porumboiu dezvăluie şi ce cadou i-a pregătit: "Ne vom serba ziua de naştere separat, aşa cum am făcut-o întotdeauna. Eu la Vaslui, el la Bucureşti. Am să-i trimit un cadou special. Am să caut cea mai de calitate vopsea de păr", a spus vasluianul, făcând aluzie la faptul că, deşi au aceeaşi vârstă, el are părul alb, în timp ce Crăciunescu îşi menţine culoarea neagră prin mijloace artificiale.
Relaţie cu năbădăi
Porumboiu l-a pus pe Crăciunescu şef la CCA şi tot el l-a schimbat.
Crăciunescu a fost angajatul lui Porumboiu ca director la una dintre firmele vasluianului, pentru aproximativ 3.000 de dolari pe lună, spre finalul anilor '90. Ulterior, Porumboiu l-a angajat şi pe fiul lui Ion, dar şi pe soţia acestuia.
Au reacţionat la fel la blaturi, Crăciunescu a fugit cu mingea la vestiare în minutul 80 al unui meci aranjat, iar Porumboiu s-a postat în cercul de la centrul terenului şi n-a mai fluierat nimic, notând permanent într-un carneţel.
În 1995, Crăciunescu a arbitrat finala Ligii Campionilor, iar Porumboiu a fost rezerva lui.
Porumboiu e un familist convins, fiind căsătorit de 35 de ani cu Viorica, şi are doi băieţi, Corneliu, regizor, şi Octavian, care se ocupă de firmele sale. Crăciunescu, şi el tată a doi copii, arbitrul Teo şi Alina, e divorţat din 2001 de Mariana şi este recunoscut ca un adevărat „crai".